În data de 15 ianuarie a.c., Ambasadorul Ucrainei Dl. Teofil Bauer a participat la reuniunea tradițională anuală a Președintelui României, Traian Băsescu, cu șefii misiunilor diplomatice străine acreditate la București.
În discursul său, Președintele României, a subliniat prioritățile politicii externe ale României prezentată pentru viitoru apropiat și evaluate tendințele internaționale și regionale separate. Președintele Traian Băsescu a menționat că în relațiile cu Ucraina, România a încercat să ofere dinamism dialogului politic, care ar corespunde nivelului relațiilor cu țările vecine. „Pornind de la necesitatea acordării Ucrainei a perspectivei europene, România a demonstrat deschidere și libertate pentru căutarea de soluții în vederea rezolvării problemelor sensibile, care sunt pe ordinea de zi a relațiilor bilaterale, deoarece, Ucraina este o țară de importanță economică și geostrategică deosebită pentru UE” - a spus el. În discursul său, Președintele României a subliniat, de asemenea, importanța punerii în aplicare a planurilor cu privire la crearea coridorului de transport Marea Neagră - Marea Caspică, cu includerea infrastructurii portului românesc Constanța.
Fotografie: http://www.presidency.ro/