În Ucraina continuă procesul reformelor economice, început de conducerea ţării în 2010, care vizează îmbunătăţirea climatului de afaceri şi dereglementarea activităţii economice.
În acest context, pe parcursul anilor 2010-2012 au fost luate mai multe măsuri, printre care merită menţionate următoarele:
- numărul total a instituţiilor de control a fost redus de la 69 la 10;
- a fost redus aproximativ 40% din numărul total de servicii administrative;
- a fost revizuită şi scurtată cu 45% lista de documente, care se anexează la cererea privind eliberarea licenţelor pentru un anumit tip de activitate economică;
- au fost adoptate o serie de acte normative, care vizează simplificarea lansării şi desfăşurării unei afaceri în Ucraina;
- a fost eliminat Comitetul de Stat al Ucrainei pentru reglementări tehnice şi politica de consum, care constituie o condiţie prealabilă pentru: reducerea tensiunii asupra afacerilor; efectuarea uneia din cerinţele UE privind zona de liber schimb; reducerea serviciilor contra cost şi a corupţiei; recunoaşterea mărfurilor ucrainene pe piaţa UE;
- prin reducerea de la 15 la 1 a numărului de instituţii executive centrale, care monitorizează siguranţa produselor alimentare, a fost optimizat sistemul de monitorizare pentru siguranţa produselor alimentare.
A fost adoptat, de asemenea, noul Cod Fiscal, care, în special, include:
- introducerea mecanismului de rambursare a TVA-ului, în mod automat;
- o reducere semnificativă a presiunii fiscale asupra contribuabililor, prin eliminarea unui număr de impozite şi taxe ineficiente (la nivel naţional au fost reduse impozitele de la 30 la 18 şi local – de la 14 la 5);
- reducerea treptată a impozitului pe venit de la 25% în 2011 la 16% în 2014;
- reducerea cotei TVA până la 17% din 2014;
- scutirea de la plata impozitului pe venit pe o perioadă de 5 ani, pentru întreprinderile mici care plătesc angajaţilor un salariu legal.
În continuare, în cadrul realizării reformelor economice în Ucraina, o atenţie principală va fi acordată îmbunătăţirii climatului investiţional, continuării procesului de dereglementare şi simplificare a procedurilor de autorizare şi eliberare a autorizaţiilor, introducerea înregistarării electronice a afacerilor pe Internet.