Comunicat de presă al Ambasadei Ucrainei în România privind 70 de ani de la eliberarea Ucrainei de ocupanţii nazişti
28 octombrie 2014 16:46

  Pe data de 28 octombrie 2014 se împlinesc 70 de ani de la alungarea ocupanţilor nazişti din Ucraina. În perioada celui de al Doilea război mondial Ucraina s-a aflat în epicentrul celor mai crunte lupte. Conform calculelor istoricilor, pe parcursul operaţiunilor militare pe teritoriul Ucrainei şi-au pierdut viaţa aproximativ 3 mln. de soldaţi şi ofiţeri sovietici, aproape 1,4 mln. de prizonieri de război şi 3,9 mln. de locuitori paşnici – practic, fiecre al 6-lea locuitor. Peste 3 mln. de ucraineni au fost trimişi forţat la muncă silnică în Germania. Au fost complect sau parţial distruse700 de oraşe şi 28 mii de sate, astfel fără acoperiş rămânând aproximativ 10 mln. de persoane. Totodată, au fost distruse peste 16 mii de întreprinderi industriale.

Noi ne facem datoria faţă de militarii care s-au jertfit în luptele pentru eliberarea Ucrainei şi locuitorii paşnici care au avut de suferit din cauza ocupanţilor nazişti. Ucraina nu va uita nicodată pe toţi cei care cu preţul propriilor vieţi au apărat-o şi eliberat-o în anii grei de război.

Însă din memoria poporului ucrainean încă nu au dispărut amintirile despre grozăviile ocupaţiei naziste, şi iată că o parte din teritoriul Ucrainei din nou se află sub ocupaţia unui stat străin. Poporul ucrainean, a câta oară, este impus cu arma în mâini să-şi apere libertatea, independeţa şi integritatea teritorială a propriei Patrii. Şi din nou curge sânge.

Cinismul situaţiei actuale constă în faptul că în Ucraina a intrat cu armele sale  Rusia, împreună cu poporul căreia, precum şi cu alte popoare din fosta URSS, ucrainenii, umăr la umăr, au luptat împotriva invaziei naziste.

În mod grav încălcând principiile de bază ale dreptului internaţional, ale Memorandumului de la Budapesta despre garanţiile Ucrainei ca urmare a refuzului ei de la armele nucleare, unul din semnatarii căruia este Federaţia Rusă, armata ei a ocupat Republica Autonomă Crimeea, a invadat estul Ucrainei, susţinând teroriştii care au declanşat un război real împotriva statului Ucrainean şi a poporului Ucrainean. În aşa mod, Rusia urmează calea celora, împotriva cărora 70 de ani în urmă s-a ridicat toată lmea civilizată.

Astăzi, politica agresivă a Rusiei, susţinută la un nivel fără precedent de înalt a stării de spirit ultranaţionaliste şi şoviniste ale ruşilor, a depăşit cadrul dimensiunii ucrainene, fiind acceptată de către comunitatea mondială ca un pericol pentru pacea şi securitatea internaţională.

Ucraina speră că evenimentele cu o vechime de 70 de ani, precum şi memoria despre milioanele de oameni căzuţi în cel de al Doilea război mondial şi miile de jertve a politicii agresive actuale ale autorităţilor ruse, vor impune conducerea de astăzi a FR să aplice reale măsuri care ar contribui la retragerea forţelor de pe teritoriile ocupate, încetarea focului, reglamentarea situaţiei din Donbas şi din Crimeea pe baza respectării integrităţii teritoriale, suveanităţii 

 

Outdated Browser
Для комфортної роботи в Мережі потрібен сучасний браузер. Тут можна знайти останні версії.
Outdated Browser
Цей сайт призначений для комп'ютерів, але
ви можете вільно користуватися ним.
67.15%
людей використовує
цей браузер
Google Chrome
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
9.6%
людей використовує
цей браузер
Mozilla Firefox
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
4.5%
людей використовує
цей браузер
Microsoft Edge
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
3.15%
людей використовує
цей браузер
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux