În data de 1 noiembrie 2012 a avut loc întrevederea Ambasadorului Ucrainei în România, Dl. Teofil Bauer, cu Deputatul Parlamentului European din partea României, Dl. Ioan Paşcu, în cursul căreia deputatul a fost informat despre rezultatele preliminare ale alegerilor deputaţilor poporului din Ucraina, acţiunile autorităţilor ucrainene cu privire la desfăşurarea acestora într-un mod democratic şi transparent, reacţia comunităţii internaţionale.
Un accent deosebit a fost pus pe faptul că, deficienţele care au fost înregistrate în cursul alegerilor nu au fost de natură sistemică şi nu au afectat libera exprimare.
Interlocutorii au discutat despre perspectivele de viitor ale integrării europene a Ucrainei, încheierea Acordului de asociere. Ioan Paşcu a informat despre situaţia actuală din UE şi a confirmat interesul României în aderarea la UE a celui mai mare vecin al său, Ucraina.