Jurnaliștii români sunt invitați să participe la o vizită de 5 zile în Ucraina în Iunie 2019 și să obțină informații de prima mână cu privire la situația din Ucraina. Scopul vizitei este de a spori gradul de conștientizare a Statului Român și mass-media independente cu privire la procesul de integrare europeană și euro-atlantică a Ucrainei, de a obține informații obiective și complete despre progresul/succesul reformei de stat în sensul integrării europene și euro-atlantice, a instituțiilor și proceselor din cadrul Acordului de Asociere dintre Ucraina și UE, participarea Ucrainei la formatul multilateral al politicii Parteneriatului Estic, precum și acțiunile guvernului ucrainean și ale societății civile cu privire la de-ocupația Donbasului și Crimeei. Scopul suplimentar al vizitei este de a dezvolta contacte și comunicarea eficientă a jurnaliștilor români cu colegii ucraineni. Vizita va include întâlniri cu oficiali ucraineni de rang înalt la Kyiv și o călătorie în estul țării.
Agenda vizitei introductive
Vizita va avea loc în iunie 2019 și va include două etape:
Sejur la Kyiv (3 zile):
1) Întâlniri cu reprezentanții (lista este provizorie și necesită confirmări)
- Delegației Uniunii Europene în Ucraina;
- Oficiul Vice-Prim-Ministrului pentru Integrare Europeană și euro-Atlantică al Ucrainei;
- Oficiul Guvernului pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică;
- Civic Synergy Project, Partea Ucraineană a Platformei Societății Civile Ucraina-UE, Platforma Națională Ucraineană a Forumului Societății Civile pentru Parteneriatului Estic;
- Ministerul Afacerilor Externe al Ucrianei (nivel de Vice-Ministru sau Director de Departament);
- Ministerul Dezvoltării Regionale, Construcții și Servicii Publice al Ucrainei (nivel de Vice-Ministru sau Director de Departament);
- Ministerul pentru Politica Socială al Ucrainei (nivel de Vice-Ministru sau Director de Departament);
- Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune (membrii Consiliului), Televiziunea Publică;
- Rada Supremă a Ucrainei (Parlamentul Ucrainei) și comitetele relevante (Președinte/Vice-Președinte al Comitetului);
- Ambasada României în Ucraina;
- Institutul Ucrainean de Memorie Națională;
- Inițiativa Reanimation Package of Reforms (Consiliu) și alte organizații neguvernamentale;
- Mass media (televiziune, radio).
Sejur în estul Ucrainei (2 zile):
2) Programul vizitei în estul Ucrainei este următorul:
- întâlnirea cu reprezentanții administrației orașelor eliberate;
- vizitarea locurilor de infrastructură socială;
- întâlniri cu activiștii civili;
- vizitarea unei facilități militare/vizita unei zone de delimitare.
Limba de lucru a tuturor întâlnirilor va fi engleza.
CERINȚE DE APLICARE:
CUM PUTEȚI APLICA?
Completați Formularul Google https://goo.gl/QFjh5E până în data de 21 aprilie 2019.
Participanții vor fi selectați de Comitetul de selecție, inclusiv de reprezentanți ai Consiliului de Politică Externă «Ukrainian Prism», Civic Synergy Project, Ambasada Ucrainei în România și Ambasada României în Ucraina.
Participanții selecționați vor fi anunțați după 25 aprilie 2019.
ÎNTREBĂRI ORGANIZATORICE
Organizatorii acoperă toate costurile legate de vizită pentru participanți:
1. Bilete de avion spre Kyiv din România (transportul local în țara dumneavoastră nu este inclus);
2. Cazare (cameră single la hotel) și bord;
3. Transport terestru pe parcursul întregului sejur, inclusiv trenul în estul Ucrainei.
Pentru detalii, vă rugăm să contactați:
Yevheniy Romanenko, Directorul proiectului, Consiliul de Politică Externă «Ukrainian Prism», [email protected].
Organizatori:
Civic Synergy Project finanțat de UE
Platforma Națională Ucraineană a Forumului Societății Civile pentru Parteneriatului Estic
International Renaissance Foundation
Ambasada României în Ucraina
Ambasada Ucrainei în România
Asociația ”Experți pentru Securitate și Afaceri Globale” (România)
Consiliul de Politică Externă «Ukrainian Prism».