Comentariul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei privind interferența Rusiei în alegerile din România
08 decembrie 2024 15:22

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei își exprimă solidaritatea cu România în contextul atacurilor hibride fără precedent al Rusiei împotriva democrației românești, așa cum reiese din datele declasificate săptămâna aceasta de autoritățile române.
Interferența flagrantă a Rusiei în afacerile interne ale României este o încercare de a priva poporul român de dreptul său constituțional de a-și exprima liber voința. Acesta este încă un episod din agresiunea hibridă mai amplă a Rusiei împotriva Europei și a restului lumii libere, care s-a manifestat recent prin eforturile active rusești de a submina situația din Georgia, Moldova și în alte țări.
Interferența Rusiei în afacerile interne ale României confirmă declarațiile anterioare ale Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, potrivit cărora planurile agresive ale Kremlinului depășesc cu mult Ucraina și se extind la UE și țările NATO, printre altele. Răspunsul la astfel de amenințări rusești trebuie să fie comun și decisiv, inclusiv prin susținerea maximă a Ucrainei în contracararea agresiunii rusești, pentru a menține stabilitatea în Europa și în lume. 
România este un vecin important și un partener de încredere al țării noastre. Este o țară care susține cu fermitate lupta Ucrainei împotriva agresiunii ruse și oferă un sprijin semnificativ. Solidaritatea noastră cu poporul român rămâne de nezdruncinat. Sperăm sincer că, în cursul viitorului proces electoral, cetățenii români își vor putea exercita dreptul la vot fără interferențe străine.
Outdated Browser
Для комфортної роботи в Мережі потрібен сучасний браузер. Тут можна знайти останні версії.
Outdated Browser
Цей сайт призначений для комп'ютерів, але
ви можете вільно користуватися ним.
67.15%
людей використовує
цей браузер
Google Chrome
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
9.6%
людей використовує
цей браузер
Mozilla Firefox
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
4.5%
людей використовує
цей браузер
Microsoft Edge
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
3.15%
людей використовує
цей браузер
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux