Marți, 15 iulie 2025, a avut loc o întrevedere între Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, și nou-numitul ministru al apărării naționale al României,
Liviu-Ionuț Moșteanu.
În cadrul discuției, părțile au abordat situația actuală de securitate, cu accent pe recentele atacuri masive cu rachete lansate de federația rusă asupra teritoriului Ucrainei, care au provocat victime și distrugeri inclusiv în localități populate de membri ai minorității naționale române din Ucraina. Ambasadorul I.Prokopchuk a subliniat că teroarea împotriva populației civile demonstrează încă o dată caracterul criminal al regimului lui putin.
Ministrul apărării al României a reafirmat sprijinul constant al României pentru Ucraina, inclusiv prin continuarea participării în cadrul „Coaliției celor dispuși”, extinderea asistenței acordate părții ucrainene și instruirea militarilor ucraineni în formate multinaționale, în special în cadrul misiunilor EUMAM și INTERFLEX. De asemenea, oficialul român și-a exprimat disponibilitatea de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul apărării, în strânsă coordonare cu NATO și Uniunea Europeană.
Ambasadorul Ihor Prokopchuk a adresat mulțumiri sincere pentru sprijinul complex acordat de România Ucrainei și a evidențiat importanța consolidării în continuare a parteneriatului bilateral în domeniul apărării.
Întrevederea a reconfirmat importanța strategică a parteneriatului ucraineano-român în contextul provocărilor de securitate tot mai mari din regiunea Mării Negre și necesitatea menținerii unui dialog constant și substanțial între instituțiile de apărare ale celor două state.