La 20 ianuarie 2026, la Centrul Cultural Francez din București, a avut loc proiecția în premieră a filmului „After the Rain: Putin’s Stolen Children Come Home”. Proiecția documentarului, dedicat tematicii răpirii criminale de către federația rusă a copiilor ucraineni, a avut loc la inițiativa Ambasadei Ucrainei, cu sprijinul ambasadelor Estoniei, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Franței.
Anterior începerii proiecției, Ambasadorul Franței, Nicolas Warnery, Ambasadorul Regatului Unit, Giles Portman, Ambasadoarea Estoniei, Aune Kotli, precum și Directorul Departamentului pentru relațiile cu țările Parteneriatului Estic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Dan Iancu, au susținut discursuri în care au condamnat agresiunea brutală continuă a rusiei. A fost subliniată importanța continuării eforturilor pentru readucerea copiilor ucraineni răpiți și deportați forțat, precum și a prizonierilor de război ucraineni și a civililor.
Ministru-consilier Andriy Skliar a accentuat importanța eforturilor comune în vederea încetării agresiunii militare a rusiei și stabilirea unei păci juste și durabile. A apelat către partenerii români și internaționali să se alăture inițiativei #WarmthForUkraine, subliniind necesitatea urgentă de a oferi sprijin Ucrainei sub formă de echipamente energetice și de toate tipurile de sisteme autonome de alimentare cu energie.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat române, ai corpului diplomatic acreditat la București, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale caritabile și neguvernamentale, ai comunității ucrainene și ai mass-mediei române.