La 24 februarie 2026 la București a avut loc conferința „Patru ani de reacție a României la situația refugiaților din Ucraina”.
La manifestare au participat reprezentanții Аdministrației Prezidențiale ai Guvernului României, ai corpului diplomatic, ai organizațiilor non-guvernamentale și internaționale, filantropi și persoane din Ucraina.
În mesajul său adresat participanților, Ambasadorul Ucrainei a atras atenția asupra apelului președintelui Ucrainei către poporul ucrainean, în care acesta a subliniat că încercarea regimului de la Kremlin de a cuceri Kyivul în trei zile durează deja de patru ani. A fost evidențiat în mod special eroismul, curajul și sacrificiul soldaților și civililor ucraineni care au luptat pentru apărarea patriei sale, a libertății și a viitorului democratic al poporului ucrainean. În fiecare noapte, statul terorist lovește în mod deliberat și sistematic infrastructura civilă și cea energetică de importanță critică. Aceste lovituri au scopul de a cufunda orașele în întuneric, de a priva familiile de căldură și energie electrică și de a zdrobi rezistența poporului nostru. Folosind iarna ca armă și atacând centrale electrice, substații, rețele electrice și zone rezidențiale, Rusia demonstrează încă o dată disprețul său flagrant față de dreptul internațional umanitar și totalul său dispreț față de viața umană.
Ambasadorul Ucrainei a exprimat profunda recunoștință tuturor părților interesate din România – guvernului român, poporului, societății civile, organizațiilor internaționale și donatorilor – pentru sprijinul, diversele forme de ajutor, compasiunea și confortul psihologic oferite ucrainenilor pe teritoriul acestei țări. Această reacție a contribuit în mod semnificativ la consolidarea relațiilor de prietenie dintre cele două state și popoare vecine.
Unitatea este cuvântul cheie în această etapă decisivă. Este foarte important pentru noi toți să menținem solidaritatea și unitatea internațională pentru a pune capăt agresiunii armate ruse și a restabili o pace cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina. Atât timp cât războiul continuă, Ucraina are nevoie de sprijin armat sporit, precum și de presiuni sancționatorii mai puternice asupra Rusiei.
De asemenea au luat cuvântul la conferință Ambasadorii Germaniei, Greciei, Marii Britanii, Japoniei, Poloniei, Lituaniei, Canadei, Suediei, Danemarcei și alți reprezentanți ai corpului diplomatic.