În data de 12 ianuarie 2023 a avut loc o convorbire a domnului Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Ucrainei în România, și a doamnei Anca Dana Dragu, Președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi al Senatului Parlamentului României.
Au fost abordate aspecte privind agresiunea militară în desfășurare a rusiei împotriva Ucrainei, precum și respectarea drepturilor cetățenilor ucraineni, care au primit protecție temporară pe teritoriul României. Ținând cont de natura crimelor comise de rusia împotriva Ucrainei și a populației civile, Ambasadorul Ihor Prokopchuk a subliniat necesitatea recunoașterii a actualului regim din rusia drept regim terorist.
A fost comfirmat interesul privind stabilirea de contacte directe între comitetele de profil ale Radei Supreme a Ucrainei și Parlamentului României.
Totodată, Ambasadorul Ucrainei a prezentat informații pe larg cu privire la Legea «Privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina», adoptată de către Rada Supremă a Ucrainei în decembrie 2022 și prevederile progresive ale acesteea pentru minorități. El a menționat noile instrumente, implementate în conformitate cu standardele europene și consolidarea protecției drepturilor minorităților naționale din Ucraina.