Ambasadorul Ucraniei în România, Ihor Prokopchuk, la invitația Președintelui interimar al Senatului Parlamentului României, Alina Gorgiu, a participat în data de 1 iunie 2023, la un eveniment dedicat marcării Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.
La eveniment au participat reprezentanți a Familiei Regale a României, Parlamentului României, organizațiilor caritabile, care se preocupă de copii, UNICEF România, corpului diplomatic, acreditat la București, precum și copii din întreaga țară.
În cadrul evenimentului, Ambasadorul Ucrainei în România a avut o întrevedere cu copiii ucraineni, care se află în România în urma războiului rusiei împotriva statului nostru. În cadrul întrevede au fost discutate necesitățile urgente cu care se confruntă copiii noștri din străinătate, modalitățile de soluționare a acestora cu ajutorul părții române și al organizațiilor internaționale, în special UNICEF.
Ihor Prokopchuk a atras atenția asupra comiterii în continuare de către rusia a crimelor de război și a crimelor împotriva umanității. Au fost evidențiate crimele comise de către federația rusă împotriva copiilor, în urma cărora, potrivit Oficiului Procurorului General al Ucrainei, 484 de copii au fost omorâți și 992 de copii au fost răniți, cu excluderea datelor din zonele ostilităților active. De asemenea, a fost atrasă atenția asupra deportării ilegale a copiilor ucraineni.