În cadrul vizitei sale în Republica Moldova pentru a participa la summitul Comunităţii Politice Europene, Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, a purtat discuţii cu Preşedintele României, Klaus Iohannis.
Șeful statului a exprimat recunoștința întregului popor român pentru solidaritatea față de Ucraina și și-a exprimat separat recunoștința lui Klaus Iohannis pentru contribuția personală la susținerea țării noastre și la consolidarea capacităților de apărare a acesteea.
Volodymyr Zelenskyy a remarcat importanța acordării de către România a azilului temporar cetățenilor ucraineni care au fost forțați să-și părăsească locuințele în urma războiului agresiv declanșat de rusia.
Liderii au discutat cu privire la pașii suplimentari în asistența României pentru Ucraina pentru a rezista invaziei ruse, în special privind consolidarea politicii internaționale de sancțiuni și tragerea la răspundere a rusiei pentru crimele de război comise pe teritoriul țării noastre.
În cadrul negocierilor, a fost subliniată importanța creșterii sprijinului pentru Ucraina pe parcursul acesteea către UE și NATO. Semnarea de către șefii de stat a declarației privind sprijinul pentru integrarea euro-atlantică a Ucrainei a fost o dovada a unei poziții clare din partea României.
„Semnarea acestui document este un pas important în ajunul summitului NATO de la Vilnius din iulie”, a subliniat Volodymyr Zelenskyy.
O atenție deosebită a fost acordată aspectului implementării Formulei de Pace, propuse de către Președintele Ucrainei ca bază pentru asigurarea unei păci durabile și juste pe continent și restabilirea ordinii mondiale.
În cadrul întrevederii, liderii au avut un schimb de opinii cu privire la subiectele de actualitate privind cooperarea bilaterală, în special în domeniile de comerț și logistică, precum și în domeniul de cooperare umanitară.